logo
Banii Dumneavoastra, prioritatea noastra

CE VREM DE CE NOI
 
Inca o banca pe piata: Patria Bank se lanseaza la primavara Inapoi Valorificari Creante

12 Noiembrie 2009

Patria Bank va fi brandul sub care anul viitor in primavara compania de microfinantare Capa Finance, detinuta de Fondul Romano-American pentru Investitii (RAEF), s-ar putea transforma in banca, spune Horia Manda, presedintele Consiliului de Administratie al companiei si unul dintre cei mai cunoscuti manageri de fonduri de investitii.

"Demersul nostru (de infiintare a unei banci - n.r.) a fost aprobat in iulie de catre Banca Nationala. Urmeaza o faza mai tehnica, de aproximativ opt luni, in care trebuie introduse procese, sisteme, trebuie autorizat managementul.

BNR a facut si pana acum dovada unei foarte mari atentii in analiza", a declarat Manda. Banca se va numi Patria Bank pentru ca va prelua noul brand sub care a fost ieri relansata institutia financiara nebancara Capa Finance. Compania de microfinantare va fi promovata sub numele de Patria Credit.

"Nu vom obtine profit anul acesta, pentru ca inca de la inceputul anului ne-am asumat un plan de dezvoltare pe doi ani care presupune cheltuieli", a spus Manda. Capa Finance a incheiat anul 2008 cu un profit de 700.000 de euro, potrivit Ministerului de Finante.

Planul de dezvoltare include procesul de rebranding, transformarea companiei in banca si deschiderea de noi unitati. Compania are in prezent peste 30 de unitati in toata tara (dintre care 23 in comune si orase mici) si vrea sa ajunga la cel putin 50 de unitati in trei ani. "Pana in 2007 (cand Fondul Romano-American pentru Investitii RAEF a cumparat Capa Finance - n.r.), compania acordase 1.000 de imprumuturi in valoare de 15,6 milioane de dolari. Pana in prezent, a acordat 5.500 de imprumuturi in valoare de 56 de milioane de dolari. Aceste imprumuturi au sustinut 9.600 de locuri de munca, dintre care 4.600 pentru femei", a declarat John Klipper, presedintele RAEF.

Capa Finance estimeaza ca va acorda microcredite de 10-15 milioane de euro anul viitor, intr-un scenariu neutru, si de 30 de milioane de euro, intr-un scenariu optimist. Anul acesta va fi incheiat cu o valoare a finantarilor acordate estimata la 8-10 milioane de euro, in scadere cu 10-15% fata de 2008. Un microcredit are o valoare medie de 7.000 de euro si este acordat micilor intreprinzatori, fermierilor sau persoanelor fizice autorizate, care nu au acces la creditare prin produsele traditionale bancare.

Capa Finance urmeaza sa semneze saptamana viitoare un acord de finantare pe sapte ani in valoare de 25 mil. dolari cu agentia guvernamentala americana Overseas Private Investment Corporation (OPIC).


Scoala de Brokeri este noua entitate sub care se dezvolta initiativele de tip educational si de orientare profesionala ale societatii BURSA ROMANA DE CREANTE TM (BRC) . Ulterior, aceasta va reprezenta si platforma de perfectionare pentru cei care vor sa imbratiseze aceasta profesie/cariera noua si de mare actualitate.
Criza profunda si piata creantiera exploziva impun valorificarea creantelor de catre oameni de specialitate, iar Scoala de Brokeri este unicul furnizor de orientare profesionala in domeniul bursei de creante si domeniile conexe acesteia.
Cu ajutorul lectorilor de valoare si a echipei de specialisti ne propunem sa dezvoltam potentialul resurselor umane din sectorul economic prin promovarea unor abordari inovative si raportate la situatia actuala de pe piata economico-financiara.

* Veti gasi in curand pe site toate informatiile necesare in legatura cu deschiderea Scolii de Brokeri.

©1992-2009 BURSA ROMANA DE CREANTE S.A. Toate drepturile rezervate.