logo
Banii Dumneavoastra, prioritatea noastra

CE VREM DE CE NOI
 
Leasingul a trecut de la vanzarea de credite la cea de masini Inapoi Valorificari Creante

26 Noiembrie 2009

Piata de leasing financiar, estimata la o valoare a bunurilor finantate de 1,25 mld. euro anul acesta, in scadere de la 4,8 mld. euro in 2008, a trecut de la vanzarea de credite la vanzarea de masini, spun managerii firmelor de top, care se obisnuiesc greu cu aceasta idee si sunt pesimisti pentru 2010.

"Situatia e critica si dura din perspectiva mea. Piata s-a dezvoltat in anii trecuti fara control, am finantat excesiv. De fapt, am finantat la nivelul de dezvoltare al economiei la momentul respectiv.

Acum vindem masini, am vandut multe masini. Eu nu sunt din bransa asta. In loc sa facem ceva asemanator cu bankingul, vindem masini", a spus Claudiu Stanescu, director general al BCR Leasing, a doua companie din piata la sfarsitul anului trecut, in cadrul Galei "Companii de leasing de top".

"Nu m-as fi asteptat in 2002 sa atinga piata 5 miliarde de euro, iar apoi sa scada atat de mult. Goana dupa targeturi a existat. Nu de putine ori am incercat sa vindem oriunde, oricand si, mai ales, oricui. O dispersie intre finantarea de masini, echipamente si real estate poate era mai buna", admite Cornel Coca Constantinescu, presedintele Rom exterra Leasing, unul dintre jucatorii de talie mica. "Suntem nevoiti sa ne transformam in vanzatori de autovehicule."

Pentru anul viitor, sefii companiilor de leasing financiar se asteapta in cel mai bun caz sa atinga nivelul de anul acesta, insa este posibil sa fie inregistrata in continuare o scadere.

"Ar fi o performanta sa se mentina anul viitor nivelul de anul acesta. In acest an, piata de leasing ar putea ajunge la maxim 1,5 mld euro, in cel mai fericit caz, iar pentru 2010 nivelul ar putea fi chiar mai jos. Nimeni nu stie, sunt multe necunoscute in joc", a spus Dan Constantinescu, directorul executiv de vanzari al UniCredit Leasing, cea mai mare companie de profil.

Nici macar luna decembrie, care de obicei era una dintre cele mai bune din an, nu va aduce nicio bucurie pentru firmele de leasing. "Facem promotii, eforturi, ne chinuim, dar in de cembrie anul acesta nu poate fi vorba de o luna a cadourilor", a mai spus Constantinescu.

De fapt, companiile de leasing nici nu mai sunt interesate sa faca "new business".

"Focusul n-a fost anul acesta pe new business si nu va fi nici anul viitor. Ne concentram pe reduceri de costuri, pe proiectii de bugete, pe restante, consolidari de portofolii, majorari de capital", spune Mihaela Mateescu, directorul general al Raiffeisen Leasing. Ea spune ca a vandut de la inceputul anului 500 de bunuri recuperate de la clienti si mai are 128 de bunuri reposedate scoase la vanzare pe site-ul propriu.

"Ne asteapta inca cateva luni cel putin dramatice, dar poate undeva in a doua parte a anului viitor sa apara un nivel de stabilitate si predictibilitate", adauga Mateescu.


Scoala de Brokeri este noua entitate sub care se dezvolta initiativele de tip educational si de orientare profesionala ale societatii BURSA ROMANA DE CREANTE TM (BRC) . Ulterior, aceasta va reprezenta si platforma de perfectionare pentru cei care vor sa imbratiseze aceasta profesie/cariera noua si de mare actualitate.
Criza profunda si piata creantiera exploziva impun valorificarea creantelor de catre oameni de specialitate, iar Scoala de Brokeri este unicul furnizor de orientare profesionala in domeniul bursei de creante si domeniile conexe acesteia.
Cu ajutorul lectorilor de valoare si a echipei de specialisti ne propunem sa dezvoltam potentialul resurselor umane din sectorul economic prin promovarea unor abordari inovative si raportate la situatia actuala de pe piata economico-financiara.

* Veti gasi in curand pe site toate informatiile necesare in legatura cu deschiderea Scolii de Brokeri.

©1992-2009 BURSA ROMANA DE CREANTE S.A. Toate drepturile rezervate.