logo
Banii Dumneavoastra, prioritatea noastra

CE VREM DE CE NOI
 
Romani in criza: „Decat cu datorii, mai bine pierd casa“ Inapoi Valorificari Creante

10 Noiembrie 2009

Pentru 6.000 de euro datorie, romanii prefera sa isi dea casa pe mana executorilor. Decat sa se mai chinuiasca cu plata ratelor pentru ultimii 13.000 de euro, patronii prefera, la fel, sa isi piarda apartamentul ipotecat. In miezul campaniei electorale in care curg lapte, miere si realizari peste realizari, romanii isi vad locuinţele scoase la executare silita.

Marianei si lui Virgil Suma, executorul le-a stabilit ca data pentru licitatia de vanzare a apartamentului lor ziua de 25 noiembrie. Mai au de restituit 13.740 de euro unei IFN din Timisoara. Au luat creditul pentru dezvoltarea firmei lor de dulgherit. Lucrurile nu au mai mers dupa cum au sperat, iar apartamentul cu care au girat va fi scos la vanzare. „Dupa soare vine ploaie. Poate vine iarasi soarele“, spera Mariana Suma. Femeia e aflata la a doua tinerete, dar nu face o tragedie din pierderea apartamentului cu trei camere, doua balcoane si toate celelalte dependinte necesare. Apartament situat la doi pasi de centrul Sibiului.

„Nu au trecut decat doua luni in care nu ne-am platit ratele. Au si venit, gata, executare silita. Asta e, sa vanda apartamentul. Dar ar fi trebuit mai multa ingaduinta din partea celor de la care am luat credit.“ Locuinta le-a fost evaluata la 72.000 de euro, din care, in afara restituirii datoriei, ar mai trebui sa achite si peste 6.600 de lei, cheltuieli de executare.

In Sibiul lui 2008, insa, locuintele sunt scoase la licitatie si pentru datorii mai mici. Creditorii nu mai au rabdare cu cei pe care i-au imprumutat. Un astfel de exemplu este al lui Constantin Hasegan. El a imprumutat acum trei ani 6.000 de euro unui tanar sibian. A trecut un an de la scadenta si nu si-a mai vazut banii inapoi. „Eu i-am spus, sa caute sa se imprumute din alta parte, sa ia de la parinti, nu stiu. Nu mi i-a dat. Am apelat la executor judecatoresc si acum sa ii scoata casa la vanzare. Sunt doi ani de cand trebuia sa imi dea bani“, povesteste Constantin Hasegan. Cel pe care il executa, Adrian Patru, are in proprietate o garsoniera. In plina criza imobiliara, locuinta i-a mai fost evaluata la doar 12.000 de euro. Si cum nimeni nu a cumparat-o la prima licitatie, executorul judecatoresc o scoate acum la vanzare cu doar 9.000 de euro. Din care Adrian Patru trebuie sa plateasca, pe langa datoria de 6.000 de euro, alti 3.626 de lei cheltuieli de executare.

Cel care a gestionat acest dosar, executorul judecatoresc Carja Ispas, sustine ca preturile pe piata imobiliara au scazut la jumatate fata de miezul anului trecut. „Bunurile mobile, cum sunt masinile sau utilajele, nu se vand deloc in proportie de 90%. Imobilele se mai vand, dar nu in proportie mai mare de 50%. Anul trecut, datornicii erau mai interesati sa-si plateasca creantele. Anul acesta, in unele cazuri, imprumuturile sunt mai mari decat valoarea apartamentelor pe care le-au ipotecat. Si atunci zic creditorilor «ia apartamentul, daca vrei»“, spune Carja Ispas.

Cu piata imobiliara blocata, creditorii nu-si mai pot recupera banii, iar proprietarii caselor ipotecate mai au inca unde locui. Pe aceasta situatie mizeaza si Ioan Adam, din comuna Poiana Sibiului, cioban care a privit catre alte „biznisuri“ - si-a facut un magazin mixt. Banca Romaneasca, de unde a imprumutat 15.000 de euro, i-a scos la licitatie cele doua case de pe curte de cinci ori pana acum. Fara succes, chiar daca executorul bancar a scazut pretul cu mai bine de 5.000 de euro. „Mi-am facut un magazin. Dar nu a mers. Am copii multi, am mai avut niste probleme, am fost bolnav si stiti cum e in vremurile astea. Nu am mai putut plati nici rata aceea de 178 de euro. Mi-a crescut si dobanda, vina e a mea, ca nu am citit contractul“, povesteste spasit Adam. Mai spera, inca, in bunavointa bancii. „S-a schimbat juristul la banca, sa vedem acum. Am un ginere plecat in strainatate, sa ii trec lui casa pe nume si sa plateasca el. Dar acum nu mai merge cu rate, trebuie platit cu miile de euro.“


Scoala de Brokeri este noua entitate sub care se dezvolta initiativele de tip educational si de orientare profesionala ale societatii BURSA ROMANA DE CREANTE TM (BRC) . Ulterior, aceasta va reprezenta si platforma de perfectionare pentru cei care vor sa imbratiseze aceasta profesie/cariera noua si de mare actualitate.
Criza profunda si piata creantiera exploziva impun valorificarea creantelor de catre oameni de specialitate, iar Scoala de Brokeri este unicul furnizor de orientare profesionala in domeniul bursei de creante si domeniile conexe acesteia.
Cu ajutorul lectorilor de valoare si a echipei de specialisti ne propunem sa dezvoltam potentialul resurselor umane din sectorul economic prin promovarea unor abordari inovative si raportate la situatia actuala de pe piata economico-financiara.

* Veti gasi in curand pe site toate informatiile necesare in legatura cu deschiderea Scolii de Brokeri.

©1992-2009 BURSA ROMANA DE CREANTE S.A. Toate drepturile rezervate.